RSS Feed

Refugiu…

În toată învălmăşeala asta, şi în vîrtejul sentimentelor, unde este acel loc de refugiu? Acel colţ în care să arunci toate gîndurile, să depozitezi trăirile şi efectele aduse de agitaţie.

Şi nu e atît vorba de agitaţia fizică, cât de cea sufletească. O avalanşă de vise, scopuri şi situaţii. Un ghemotoc de om,ce se zbate să îşi găsească un loc sub soare =)

E tare interesant să descoperi în tine, zi de zi, nuanţe noi, să simţi cum capeţi putere,mai multă şi mai multă. Iar experienţele ce apar să le iei aşa cum sunt, bune sau rele.

E şi mai interesant să gîndeşti pozitiv, să îţi laşi inima să tresară la fiecare fior al plăcerii, să îţi laşi gîndurile să zboare dincolo de realitate, să cutreieri lumea în lung şi în lat, stînd….în propriul refugiu.

E întradevăr cel mai interesant însă, să părăseşti refugiul, să zîmbeşti oricărei noi oportunităţi, să te scuturi de frică şi de preconcepţii, aruncîndu-te înainte spre un nou început.

Ce e viaţa? Ce e iubirea? Pot ele fi definite? Poate misterul să fie întretăiat de adevăr? Şi totuşi, e important adevărul?

Maturitate, unii atît de mult tind spre ea, alţii măsoara fiecare clipă, pentru a mai ţine în loc momentele, clipele, secundele de naivitate, de fericire fără vreun motiv, de zîmbete reale.

Da, se simte în mine, aşa ca întotdeauna , o întreagă furtună de gînduri.

Şi nimeni nu poate să înţeleagă mai bine,decît eu însumi, propriul meu refugiu.

Reclame

Trecut, prezent,viitor

Oameni, persoane, suflete…

Şi dacă mă uit în trecut văd fericire… printre dezamăgiri, tristeţe şi lacrimi eu încerc să extrag momentele plăcute, zîmbetele, îmbrăţişările imprevizibile, situaţiile spontane, evenimentele neprevăzute, oamenii dragi.

În prezent, trăiesc exact aşa, cum ştiu eu mai bine…iar dacă în trecut înotam aiurea şi pe loc, acum realizez că tot ce se face, e spre bine, de aceea nu mă mai ataşez aşa uşor, sau cel puţin realizez că nimic nu este veşnic şi nici garantat, oricit de demonstrat ştiinţific, psihologic sau altfel, nu ar fi.

Iar dacă să privesc viitorul, văd speranţa. Speranţa ca lucrurile să îmi iasă cum doresc, cum visez. Speranţa să îmi păstrez oamenii dragi alături, speranţa să îmi dezvolt orice părticică  rămasă „neatinsă” din mine.

Şi nu mai contează dacă am fost ranită sau sfişiată de durere, pentru că am pentru ce mulţumi 🙂

Aşa e în viaţă, trebuie sa ţii ochii larg deschişi spre orice oportunitate, spre orice portiţă nouă, spre orice bucăţică de frumos, căci altfel sufletul ar fi prea stins …

Nimeni nu poate trăi, vorbi, exprima  în locul tău. Nimeni nu te poate feri din calea greşelilor, sau a dezamăgirilor.

E bine să trăieşti tu cu intensitatea proprie, fără regrete sau prejudecăţi…

…. Iar dacă cineva din anturaj a greşit în faţa ta, sau ţi-a rănit sufletul nu înseamna ca efectiv, toţi oamenii noi care apar , vor face la fel.

Dacă nu ne învăţăm să acceptăm trecutul, nu vom trăi prezentul şi cu greu, ne vom gîndi la viitor.

În siguranţă

N-am scris de ceva vreme, şi nu pentru că am uitat sau nu am vrut, ci pentru că amalgamul de lucruri care mi se întîmplă e cam greu de redat în cuvinte.

Odată cu sfirşitul verii, am primit nişte veşti care nu m-au încîntat, dar totodată am primit ocazia să petrec momente de neuitat cu un om, care îmi devine din ce în ce mai drag.

It’s with you that i feel safe, i feel free and happy =)

 

Heh, începutul anului universitar… cam încurcat, cam zăpăcit, cu greu intru în ritm,dar încep să mă obişnuiesc.

Mi-e tare greu să redau în cuvinte starea mea, aşa calmă nu m-am simţit tare demult … o stare de genul: orice s-ar întîmpla, ştiu că pînă la urmă, totul se rezolvă. O senzaţie de armonie cu tot ce ma înconjoară şi cu mine însumi…

Sper doar să se păstreze aceste senzaţii, de fapt nu sper… voi face tot posibilul să fie aşa =)

 

 

 

Momente

N-am scris de mult timp…

S-au întîmplat atîtea,şi bune şi rele…şi dezamăgiri, dar şi experienţe de neuitat…

Se zice k atunci cînd treci prin perioade frumoase, nu mai ai timp să scrii…cam aşa e şi la mine. Sau poate pur şi simplu nu am simţit nevoia să redau din trăirile mele…

Cert e faptul că în ciuda celor apărute pe drum, lucrurilor neprevăzute şi planurilor amînate, îmi continui viaţa şi mă mir de mine,cum reacţionez în faţa unor evenimente, care îşi au rostul lor …

Mă mir, de situaţiile spontane, care schimbă radical unele lucruri..Mă bucur de ce îmi e dat să trăiesc la moment…

Simt, ceea ce demult nu am simţit…ceea ce demult vreau să simt, ceea ce îmi face ochii să sclipească.

Şi chiar dacă apar în cale anumite piedici, anumite momente care ma marcheaza, eu ZÎMBESC =)

 

 

Stăpîna vieţii mele

Timpul vindecă, te face să te resemnezi cu anumite gînduri….şi te ajută să mergi înainte .

În ciuda decepţiilor, chiar dacă uneori e mai greu, eu mă învăţ să văd partea pozitivă, să caut ce este mai bun, din orice situaţie rea, sau dezamăgitoare.

Şi nu aş putea să fac asta, fără ajutorul oamenilor cărora întradevăr le pasă, familiei şi prietenilor.

Şi orice piedică nu ar apărea în cale, eu păstrez ideea că totul se face spre bine, şi ridic capul sus către noi perspective.

Sunt tînără, am mii de idei în cap, am multe oportunităţi, şi nici un obstacol nu mă va opri. Sunt stăpîna propriei vieţi.

P:S  Mă mir însă,că persoana care nu mă aşteptam, îmi este aproape şi chiar se interesează de starea mea. Mă mir, fiindcă ştiu k am greşit … În fine…

Viaţa îşi are întorsăturile ei…

Trecutul rămîne în urmă …

Fiecare trece în viaţă şi prin momente neplăcute, neînţelegeri sau chiar certuri groaznice, care scot la iveală multe lucruri.

Realizez că certurile ajută, atunci cînd ambele persoane vor împăcare,dar nu cînd o parte ignoră total orice semn.

De aia, nu mai vreau şi nu mai cred că are rost să menţin oarecare legătură cu oamenii, care nu merită, iar dacă am zis asta înseamnă că nu dau înapoi.

M-am săturat de crize inutile şi indiferenţă. Ajunge cu toate încercările în zadar. Eu merg înainte…tu,rămii unde vrei, dar alături de mine,IMPOSIBIL …

Asta e, unii oameni chiar nu mai au loc în prezentul meu, care e cel mai important.

Nu mai vreau să mă leg de trecut, să păstrez amintiri,sau să visez la oarecare viitor.

Am să mă preocup doar de ce există, acum şi aici.

Oameni care au fost …

Deşi n-am chef  să devin sentimentală sau prea profundă…doar simt nevoia să spun că renunţ…

Renunţ la oamenii care au fost, prezenţi în oarecare perioadă din viaţa mea, dar care nu se mai interesează nici ce mai fac .

M-am săturat să lupt pentru legături care aş vrea să persiste, dar să simt că e fără rost.

Renunţ la oricine nu se mai vrea prezent în viaţa mea, direct sau indirect…

Iar dacă te simţi cu musca pe căciulă….asta e. Îmi pare rău.

Eu nu mai am putere să mă includ în categorii …

Am parte de multe momente fericite în viaţa mea, ca să mai acord atenţie unor evenimente fără sens, am parte de alţi oameni care întradevăr răspund cînd le scriu, şi au timp să vorbească şi să se vadă cu mine, măcar o oră …

Şi nu am să mai fug după cei, care se îndepărtează, ai viaţa ta,mă bucur…şi eu o am pe a mea.

%d blogeri au apreciat asta: